Nicki Minaj și-a anulat concertul în România înainte cu doar trei ore. Rapperița a invocat motive de siguranță

Data actualizării: Data publicării:
nicki minaj

Cu doar trei ore înainte să urce pe scena festivalului SAGA din București, Niki Minaj și-a anunțat fanii că nu va veni. Artista a postat pe contul personal de Instagram un mesaj în care spune că a fost avertizată de echipa ei să nu călătorească în România pentru că sunt anunțate proteste. 

„Din motive de îngrijorare pentru siguranța mea și a echipei noastre, am fost sfătuită de echipa mea de securitate să nu mă deplasez la festivalul din România din această seară din cauza problemelor de siguranță legate de protestele din zonă. Aștept cu nerăbdare să vă văd pe toți cu altă ocazie. Ca mamă, trebuie să mă asigur că iau decizii corecte pentru ca eu să ajung acasă la fiul meu și pentru ca echipa mea să ajungă acasă la familiile lor. Să nu iau în considerare sfatul securității în acest moment nu este ceea ce cred că ar trebui să fac. Vă iubesc și vă mulțumesc pentru înțelegere și sprijin. Sunt foarte încântată să-mi văd fanii vinerea aceasta la Londra pentru un alt spectacol foarte special la Wireless Festival”, a scris Nicki Minaj pe rețeaua X (fostul Twitter). 

Singurele proteste anunțate sunt pentru ziua de luni. Contabilii au anunțat că vor ieșit în Piața Victoriei să protesteze contra măsurilor fiscale. Manifestația începe la 08:30 în Piaţa Victoriei, iar la 09:30 se va pleca în marş spre sediul Ministerului de Finanţe din Piaţa Constituţiei. Festivalul SAGA din Capitală se desfășoară în zona Băneasa, iar protestul nu ar fi afectat cu niciun fel vizita artistei la noi în țară. 

Reacția SAGA după ce Nicki Minaj și-a anulat concertul 

„Cu inima grea trebuie să anunțăm că Nicki Minaj tocmai și-a anulat reprezentația din cauza protestului de mâine de la București. Această știre ne-a lăsat pe toți bucăți, și știm că este o dezamăgire imensă pentru voi toți, așa cum este și pentru noi. Toate biletele nescanate de duminică de o zi vor primi o rambursare. Vă mulțumesc pentru înțelegere și susținere în aceste momente dificile. Apreciem răbdarea de care ai dat dovadă și vom oferi actualizări suplimentare în cel mai scurt timp posibil”, au scris organizatorii în mediul online.  

Festivalul Saga nu este la primul scandal de acest tip. Anul trecut trei mari artiști au anunțat că nu mai urcă pe scenă cu doar câteva ore înainte de spectacol. 

Editor : Andreea Burghelea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Detalii tulburătoare despre trecutul doctoriței din Brăila ies la iveală. Legături dubioase cu mafia...
Digi FM
Oana Roman, criticată dur de angajatul unui hotel de lux de pe litoral: „Crezi că dacă ești „vedetă” ți se...
Pro FM
Cum s-a schimbat viața lui Charisse Verhaert după divorțul de Julio Iglesias Jr. Modelul și-a găsit dragostea...
Film Now
Tara Reid, greu de recunoscut la 25 de ani de la American Pie. Foarte slabă, dar cu zâmbetul pe buze, pozată...
Adevarul
Am intrat în sezonul bolilor digestive. Camerele de gardă sunt pline. Medic: „Spălați pepenii înainte de a-i...
Newsweek
VIDEO Un Su-27 al Rusiei a urmărit trei avioane britanice deasupra Mării Negre, aproape de România
Digi FM
O femeie de 38 de ani a născut un bebeluș cu patru mâini, patru picioare și două fețe. Cum explică medicii...
Digi World
Descoperirea ADN crucială, care ar putea contribui la vindecarea unuia dintre cele mai mortale tipuri de...
Digi Animal World
Momentul când o turistă este mușcată de calul Gărzii Regale Britanice. Femeia a leșinat în mijlocul mulțimii
Film Now
Halle Berry, imagini virale la 20 de ani de când a fost lansat „Catwoman”. A pozat topless, iar fanii au fost...
Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă
Ciolacu îi răspunde lui Ciucă: „Prea multe discuţii despre linii roşii. Acest guvern nu este al vreunui...