A close-to-reality magical realism mixed with a family mystery, thrown all together in a pot and seasoned with beautiful emotions of familiari4.35/5 ⭐
A close-to-reality magical realism mixed with a family mystery, thrown all together in a pot and seasoned with beautiful emotions of familiarity, friendship, kinship, and the actually-very-snarky-but-definitely-too-intelligent remarks of a remarkable octopus, Marcellus. Yes, you've heard me, this book has a snarky octopus as a narrative voice, go read it!...more
Am aşteptat până la final pentru o concluzie. Am sperat că va fi o concluzie mai fericită, însă în loc să îmi lumineze mintea, mi-a stins lumi2.45/5 ⭐
Am aşteptat până la final pentru o concluzie. Am sperat că va fi o concluzie mai fericită, însă în loc să îmi lumineze mintea, mi-a stins lumina cu totul şi, ca să fiu şi puţin plastică, mi-a tuflit şi una în frunte ca să mă năucească de tot.
Acţiunea propriu-zisă a cărții a fost simplă, personajele şi acţiunea se deplasau "fizic" foarte puţin. Într-adevăr, s-a pus problema unor gânduri şi frământări omeneşti adânc filosofice, despre arta care se îmbină cu religia care se îmbina cu natura noastră umană şi existenţa noastră, însă nu s-a pus punctul pe i în niciuna dintre situaţiile filosofice de care mintea întortocheată şi cumva împrăştiată a personajului principal a dat dovadă.
Am putut sesiza o muzicalitate teatrală în modul de gândire al personajului şi în schimbul de replici al personajelor, repetiţiile verbale devenind ticuri în adevăratul sens. La început, am putut auzi un fel de ritm şi o cadenţă, însă după un timp totul a devenit obositor. Iar faptul că nu a existat punct, iar liniile de dialog lipseau şi ele cu desăvârșire a fost unul din factorii decisivi ai concluziei mele: această carte a fost un fel de fever dream din care eu, cu mintea mea simplă, am ieşit cu foarte puţine idei şi cu o concluzie nefavorabilă.
Concept interesant în materie de compoziţie, idei existenţiale dezbătute în mintea unui personaj într-un mod surprinzător de pertinent, însă povestea per total a fost uşor redundantă....more
This has been really hard for me to rate. There are things in there, towards the end, that were very touchy and emotional and, in a way, beaut3.45/5 ⭐
This has been really hard for me to rate. There are things in there, towards the end, that were very touchy and emotional and, in a way, beautifully constructed (maybe they even gathered a tear at the corner of my eye too, who knows)
There's some serious topics too, moral topics, that will put your mind to work. You'll find yourself stepping in the shoes of the characters and wondering what would I do in this situation? And it's honestly very hard to say for sure because initially, you'd blame them for the choices they made, but truly, do you really think you'd do better given the delicate factors?
Apart from the sensitive storyline and the moral compass challenging aspects (plus maybe some trauma talking), to me, this narrative has been a little hard to get into. I have to say I did not dislike it, I quite started enjoying it towards the end, but it took me a while to get set into the way the story will go, because this is not normally my type of story.
A historical fiction underlined by a beautiful, sliiiightly unfulfilled lovestory (because I feel like Tom loved Izzy with his being but her love for him was only sometimes at 60% tops), with dramatic and, maybe at times, tragic plot tones and undertones, will make you want to work for a solution - no. Will make you dig in the depths of your brain for one. Even if you're 100% engaged in the story or you just want it done quickly, you'll still ask yourself some heavy questions.
And a great plus of the story - if you read it in English, you'll notice how deeply Australian the expression of the characters is, creating a really good, solid atmosphere....more
Lizoanca la 11 ani este o cărţulie scurtă (după standardele literare ale zilelor noastre) însă cu un subiect greu de digerat, visceral chiar.3/5 ⭐
Lizoanca la 11 ani este o cărţulie scurtă (după standardele literare ale zilelor noastre) însă cu un subiect greu de digerat, visceral chiar. Am avut o constantă senzaţie de discomfort citind-o şi, într-un fel, cred că aceasta a fost intenţia autoarei.
Crescând la ţară în anii 2000, pot spune că tabloul este pictat în mod realist, personajele sunt construite conform tuturor stereotipurilor românești ale vieții la sat. Însă cumva povestea Lizoancei și a comunității sale rurale mi s-a părut augmentată. Cu siguranță satul meu a fost mult mai liniștit decât Satu Nou al Lizoancei. Ceea ce mă duce cu gândul la faptul că probabil acesta e motivul pentru care am avut o constantă stare de neliniște pe tot parcursul cărții. Dacă eu și Lizoanca am avut în același timp 11 ani și totuși am trăit experiențe total diferite? La 11 ani nu observi sau nu înțelegi că noi, ca nație, avem o rată a alcoolismului mult peste norme; o rată a violului și prostituției infantile mult peste norme; o rată a pedofiliei mult peste norme. Și sincer, o rată a needucației (ca să nu zic a prostiei) mult sub norme.
Scriitura Doinei Ruști este, din punctul meu de vedere, extraordinară. Subiectul este însă unul greu și probabil voit respingător prin faptul că îți poate induce o stare de neliniște constantă și reușește și să te trezească la o realitate imediată. Îngrijorător de imediată, chiar....more
Water for Elephants could be considered a staple of the genre already. It was constructed to be an emotional story, carrying you through time and3/5 ⭐
Water for Elephants could be considered a staple of the genre already. It was constructed to be an emotional story, carrying you through time and feelings in a mundane world that could become magical through love and circus. I appreciated the building of the atmosphere and I also appreciated the passages where the author portrayed old age so accurately. Even so, there wasn't much in this story that stood up with a flashy sign calling to ma and drawing me in. It was a nice, well-told story, a tad boring at times and a nice picture of the times when circus was a whole lifestyle....more
Am avut Cerul ca oțelul în raza mea periferică de lecturi pentru aproximativ un an jumătate. Cu cea mai mare sinceritate, suna a ceva ce aș f4/5 ⭐
Am avut Cerul ca oțelul în raza mea periferică de lecturi pentru aproximativ un an jumătate. Cu cea mai mare sinceritate, suna a ceva ce aș fi citit. Mă fascinează gândirea autorilor de romane postapocaliptice. Ceea ce mi s-a părut fascinant la cartea asta totuși, a fost faptul că era un roman distopic scris în limba română de un autor român. Something unheard of pentru mine până în acel moment. Mulțumită clubului de carte în care am fost racolată cu succes, ideea s-a materializat în faptă și, uite-așa, am citit primul meu roman distopic postapocaliptic românesc. Doamnelor și domnilor, Cerul ca oțelul de Cosmin Leucuța!
Încep prin a spune că acesta este un roman care te ține cu sufletul la gură și nu pentru că se întâmplă ceva, dar pentru că s-ar putea întampla. Ideea în sine nu se deosebește cu mult de orice fir narativ tipic romanelor si filmelor distopice, mereu există un erou care pare a face un drum inițiatic dublat de descoperirea de sine prin atingerea unor scopuri aparent imprecise de-a lungul drumului, însă per total, întreaga călătorie inițiatică nu ne spune altceva decât ce ar fi in stare un om să facă pentru a supraviețui. Această călătorie este de fapt descoperirea puterii interioare (fizică și psihică).
Autenticitatea lumii distopice în care ne aflăm vine de la faptul că niciun personaj nu are nume, nu exista repere spațiale precise și nici temporale, totul fiind un amalgam uniform de întâmplări ce levitează în busola timpului fără a participa la actiunea şi forța istorică a acestuia în mod exact. Cu toate acestea, există și mici elemente de reper presărate de autor ici-colo ca niște hidden gems ale poveștii. Lumea este dură, rece, grea, oțelită, un sentiment de prea mult și prea puțin în același timp. În timp ce citești, simți discomfortul pe care personajele îl simt la rândul lor. Așa cum una dintre fetele de la bookclub a punctat extraoridinar, aceasta este o carte incredibil de senzorială. Simți setea pe care personajele o simt, cu gâturi uscate, cu buze crăpate, cu disperare. Simți frigul ce-ți pătrunde în oase. Simți durerea mistuitoare a unei lovituri aproape fatale. Simți foame nestavilită și halucinezi miros de cafea sau de friptură. Simți lipsa celor mai neînsemnate lucruri în viață care, atunci când dispar cu desăvârșire realizăm cât de importante sunt pentru noi.
Cu toată sinceritatea (again), nu am fost de acord cu câteva dintre întâmplările din carte pe parcurs ce citeam însă la final am realizat că de fapt, era vorba despre o poză completă pe care eu o vedeam doar în detalii până în acel punct. Câteodata, povestirile mă bulversau, sărind între trecut și prezent parcă prea brusc și parcă fără o legătură neapărat precisă, însă acest mic detaliu a fost cumva umbrit de faptul că autorul are o capacitate foarte bună de povestitor, iar stilul scriitoricesc (să-i zicem asa) a fost curat si destul de limpede si fluent, iar tensiunea narativă a fost prezentă pe tot parcursul cărții, ceea ce este un mare plus.
Am apreciat, de asemenea, atât modul în care autorul și-a construit personajul principal, cât și faptul că a ales ca personaj principal o femeie, o mamă, o soție și o supraviețuitoare, o adevărată războinică tăcută cu o putere interioară imensă. Iar detaliile cât se poate de intime cu care autorul a reușit să își contureze, construiască și dezvolte acest personaj este, și el, demn de o aplaudă puternică, rezonantă și apăsată. Poate chiar două.
Sunt multe de spus despre această carte, îndeosebi pentru că autorul nu îți oferă niciodată toate detaliile necesare poveștii și, în acest fel, te lasă pe tine să completezi cu mintea și imaginația ta spațiile goale. Sunt multe detalii de finețe în schimb, plasate strategic și lăsate să foe dezvoltate și dezătute și interăretate, ceea ce face întreaga poveste să fie învăluită într-o aură (oțelită) de mister.
Chiar dacă da, nu a fost romanul perfect, cu siguranță a fost un roman demn de citit. O poveste puternică, dură, morbidă, sângeroasă, apăsătoare, dar în același timp, este o poveste inteligentă, o poveste care te ține cu sufletul la gură și care te face să simți și să gandești. Este, până în final, și o poveste cu speranță. Dacă lista lecturilor nu vă este suficient de condimentată, recomand Cerul ca oțelul pentru un plus de savouare....more
No, I did not dislike this book, but it's (for me) a serious case of 3.5 star rating that I will however round up. I actually enjoyed it for wh3.5/5 ⭐
No, I did not dislike this book, but it's (for me) a serious case of 3.5 star rating that I will however round up. I actually enjoyed it for what it was, but it is (and be warned) a heavy story and mostly, its heaviness comes from the themes and motifs crafted along the narrative way.
Catch the Rabbit is a novel that delves into the complexities of friendship, identity, and the lingering shadows of the past. Set against the backdrop of post-war Bosnia, the story follows Sara and Lejla, two childhood friends who embark on a road trip across the country to find Lejla's missing brother, Armin (which, in my opinion, represents only a motif or a metaphor in the book).
And, talking about motifs and metaphors, the book is full of them. They are not in-your-face facts, so maybe a little bit of a historical context will be helpful.
The Bosnian War took place from 1992 and, technically ended in 1995, but I think it will need several more generations to pass in order to properly end (and heal away from people's minds and hearts, where the real war has been taking place all these years). It was a brutal conflict that followed the breakup of Yugoslavia. It involved ethnic cleansing, incredibly bloody war atrocities against the people of the land and left deep scars on the country's social, cultural, and political life. This was the base of a ongoing trauma of a nation and this trauma is so palpable throughout the whole book.
The narrative itself, as construction, in Catch the Rabbit is quite simple - going back and forth between present and past. What sets it apart is actually the themes that are disguised as a journey - an actual, physical one and an internal one.
This is a boom about friendship and identity and even the girls themselves are reimagined into let's say some sort of mythological creatures of the whole story. Their friendship is incredibly toxic but at the same time, it is incredibly strong. Sara tries to run away from a past that left deep scars on her. Lejla drags her back into a place that's going to ravage Sara's mind because she also wants to escape it all. If you look closely, you can see that both of them are trying to cope with trauma differently, they both have different types of let's say selfishness. In a way, that's justified.
This is a book about memory and trauma, about the search for meaning, about historical and cultural contexts that hang on very thin threads, about the faces of friendship and, maybe, about hope. The book ends abruptly and (for me) unsatisfactory because it leaves you there with a piece of hope in your hands but with no conclusion at all. All you need to do it try and piece it together in your head, hoping for the best....more
Loading...
