Medicină de secol XXI. REGINA MARIA investeşte în servicii medicale de top (P)

Fady Chreih, de 11 ani chief executive officer (CEO) al Rețelei Private de Sănătate REGINA MARIA, vorbește despre ADN-ul companiei pe care o conduce – medicină adaptată secolului al XXI-lea, înglobând chirurgie robotică, sisteme de inteligență artificială, acreditări internaționale riguroase și act medical performant.

De un deceniu a avut nevoie Fady Chreih (fost bancher la Banca Transilvania – Divi­zia pentru Medici) pentru a crește de peste cinci ori cifra de afa­ceri a ope­ra­torului de servicii medicale REGINA MARIA la nivelul din 2023. Iar după ce a reușit să aducă medicina din Occident în România, grupul REGINA MARIA a început din anul 2018 exportul modelului său de business în Serbia, în cadrul com­paniei MediGroup – astăzi, aceasta și-a consolidat poziția de cel mai mare fur­ni­zor sârb de servicii private de să­nă­tate.

Dincolo de finanțarea celor peste 50 de tran­zacții prin care și-a accelerat dezvoltarea la nivel național, direcționarea unor in­ves­tiții consistente către tehnologia me­di­cală de ultim moment a fost la fel de importantă pentru a atinge nivelul de ex­celență de azi. Astăzi, din grup fac parte 16 centre de excelență care tra­tează o varietate de patologii complexe, în Bu­cu­­rești și în Timișoara.

REGINA MARIA este singurul operator din România care deține două spitale acreditate JCI – maternitatea Băneasa și Ponderas Academic Hospital. JCI este nu doar cea mai prestigioasă dintre acreditările medicale internaționale, ci și cea mai riguroasă – sunt evaluate nu mai puțin de 240 de stan­darde de calitate pentru a o putea obține.

În cele ce urmează, puteți afla care este portretul-robot al unei companii me­dicale pregătite pentru provocările secolului în care trăim. Și-a dovedit deja adaptabilitatea în contextul pandemiei de COVID-19, în 2020, moment în care operatorul a reușit să facă pasul în zona de telemedicină. Prin Clinica Virtuală, pacienții pot fi consultați online de me­dici din rețea, chiar și în 24 de ore de la efectuarea programării. De altfel, viziunea businessului condus de 11 ani de Fady Chreih este centrată tocmai pe schimbarea profundă a relației medic-pacient.

„Reziliența, empatia și tehnologia medicală“

– Care este portretul-robot al unei companii medicale în secolul al XXI-lea, cum ar arăta dacă ar fi, să spunem, un om și cât de mult se suprapune acum compania REGINA MARIA peste imaginea/des­crie­rea aceasta?

– Personificată, compania medicală a se­co­lului al XXI-lea s-ar remarca prin trei tră­sături principale: reziliența, empatia și tehnologia medicală. Prima dintre ele i-ar permite să facă față provocărilor con­stante, survenite dintr-un context glo­bal în continuă schimbare, pentru că, așa cum vedem zilnic în cadrul REGINA MARIA, a fi rezilient înseamnă, în primul rând, a fi flexibil și adaptabil. În egală mă­sură, reziliența se traduce și printr-o acceptare și asumare a riscurilor derivate din deciziile necesare pe care le luăm pentru a evolua și a ține pasul cu schimbările din jurul nostru.

Empatia, pentru compania medicală a secolului al XXI-lea, înseamnă punerea pe primul loc a pacientului. Doar astfel pu­tem să îl ascultăm și să îi înțelegem nevoile. Domeniul medical a fost întotdeauna centrat pe binele pacientului, însă, astăzi, avem noi posibilități prin care putem nu doar să îmbunătățim co­mu­­nica­rea cu acesta, ci chiar să schim­băm profund relația medic-pacient, transformân­du-l pe cel din urmă într-un actor activ și asumat atunci când vine vorba de pro­pria sănătate.

Nu în ultimul rând, pentru că vorbim, în momentul de față, de o adevărată sim­bioză între tehnologie și calitatea medi­cală, cele două elemente devenind interdependente și, deja, imposibil de separat, această „persoană“ are nevoie de puternice „competențe tehnice“. În ca­drul REGINA MARIA suntem mereu la cu­rent cu inovațiile din dome­niul medical și gata să le aplicăm, având com­petențe avansate în utilizarea teh­no­logiilor mo­derne, de la inteligența ar­ti­ficială la tele­medicină, și utilizând apli­cații și dispozi­tive medicale de ul­timă generație.

Pot spune că, în cadrul REGINA MARIA, reflectăm fidel acest portret-robot, din toate punctele de vedere.

– Cum contribuie investițiile constante în in­­frastructura medicală și tehnologiile de vârf la consolidarea calității serviciilor me­­dicale ale REGINA MARIA?

– Pentru a crește, trebuie să investești, însă pentru a menține standardul de ca­li­tate occidentală pe care REGINA MARIA l-a impus în domeniul medical din Ro­mâ­nia, aceste investiții trebuie făcute stra­tegic.

Evoluția noastră a fost atât or­ganică, cât și bazată pe achiziții, care ne-au permis să fim, astăzi, prezenți în toate jude­țele, oferind acces la servicii medicale de înaltă calitate, indiferent de locul unde se află pacienții noștri. Am realizat, până în prezent, 51 de tranzacții prin care am cumpărat și, ulterior, am in­te­grat alte companii medicale private din România și plănuim în continuare să investim strategic în businessuri care aduc plusvaloare.

Un alt aspect de care suntem con­­știenți este că nu poți fi cel mai bun din domeniul tău dacă nu folosești tehnologii de vârf, iar aici intervin investițiile pe care le facem constant în infra­struc­tură medicală și digitalizare. Anual, direcționăm milioane de euro din bugetul nostru în menținerea soluțiilor tehnolo­gice existente pentru dezvoltarea de noi pro­iecte de digitalizare.

Urmărim atent nevoile de sănătate ale ro­mânilor, iar investițiile constante ne-au permis să extindem serviciile pe care le oferim în cadrul rețelei. Vrem să fim pre­zenți cu cele mai performante tehnologii și cei mai buni medici pe toate palierele domeniului medical. Treptat, am inclus în REGINA MARIA kinetoterapie și fizio­terapie, prin Kinetic Sport & Medicine, servicii dedicate fertilității și sănătății reproducătoare, prin Centrul de Fertilitate și FIV Columna, prin alăturarea cli­nicii Nativia, dar și servicii de psihoterapie, prin achiziția Clinicilor Oana Nicolau.

Nu în ultimul rând, am marcat o nouă etapă în abordarea sănătății, devenind primul sistem complet integrat de servicii de me­­dicină generală și stomatologie din România: Clinicile Dentare Dr. Leahu au devenit REGINA MARIA Dental Cli­nics, un moment semnificativ în parte­ne­riatul pe care l-am inițiat în 2023 și care a re­pre­­zentat, în acel an, cea mai mare tran­zacție din domeniul medical românesc. Este punctul de plecare pentru o abordare completă, multidis­ci­pli­nară și inte­grată a sănătății dentare și a întregului corp, necesară în contextul în care din ce în ce mai multe studii au de­monstrat că sănătatea orală este intrinsec legată de sănătatea generală a orga­nismului.

„O abordare integrată a sănătății întregului corp este un pas fi­resc“

– Ce presupune abordarea inte­grată a să­nă­tății orale și ce înseamnă din punctul de vedere al calității actului medical?

– Prin REGINA MARIA Dental Clinics, simplu spus, sănătatea dentară devine conectată cu aceea a întregului corp. Menționam anterior că din ce în ce mai multe cercetări științifice descoperă o strânsă legătură între sănătatea orală și multiple afecțiuni, inclusiv diabetul, bo­lile cardiovasculare, pneumoniile sau boala Alzheimer, iar îngrijirea den­tară adecvată poate îmbunătăți controlul acestora.

Acest lucru ne determină, prin urmare, să privim îngrijirea stomato­logică ca parte esențială a ecosistemului medi­cal REGINA MARIA. Pentru pacienții noș­tri, acest lucru înseamnă acces la ser­vi­cii de înaltă calitate medicală, care cuprind și îngrijire orală. Concret, în lo­­ca­țiile Dental deja existente au început să fie incluse și laboratoare de analize me­dicale pentru pacienți – acest lucru se întâmplă la Iași, Cluj și Turda, urmând a continua acțiunea și în alte orașe. De ase­­menea, vor fi integrate ca­binete de stomatologie în primele lo­cații REGINA MARIA din țară. Nu în ultimul rând, pa­cienții stomatologici cu situații deosebite, care necesită anestezie generală sau alte proceduri medicale complexe, vor avea acces în spita­lele REGINA MARIA pentru realizarea unor astfel de proceduri.

Să avem o abordare integrată a sănă­tății dentare și a celei a întregului corp este un pas firesc pentru o companie me­dicală aflată în secolul al XXI-lea.

– Cum sunt dezvoltate centrele de exce­lență în diverse regiuni din țară pentru a asigura accesul la servicii medicale de înaltă calitate?

– Un centru de excelență are la bază un model internațional, iar acreditările se acordă doar acelor centre medicale care respectă standardele de calitate de­finite în cadrul unor protocoale stricte. Procesul de acreditare este unul extrem de riguros și durează mai multe luni.

Nu în ultimul rând, obținerea unei astfel de acreditări este doar primul pas: activitatea medicală a centrului este reevaluată sistematic, conform acelo­rași protocoale riguroase, ceea ce garan­tează că un centru de excelență conti­nuă să ofere în mod susținut pacienților îngrijire la același nivel de calitate. În prezent, în cadrul REGINA MARIA, avem 16 Centre de Excelență: 8 la Ponderas Academic Hospital, 4 la Spitalul Euroclinic, 3 la Timișoara, în cadrul Spitalului Premiere, respectiv un Centru la Con­stanța, în cadrul Policlinicii Gastromond.

REGINA MARIA s-a remarcat întotdeauna prin calitatea sa de pionier în ceea ce privește acreditările internațio­nale obținute în România, fiind, adesea, prima instituție medicală care obține astfel de acreditări. De exemplu, în iunie 2016, Ponderas Academic Hospital devenea primul spital din România care obținea acreditarea de Centru de Exce­lență în Chirurgia Herniilor din partea Surgical Review Corporation (SRC).

Tot în cadrul Ponderas avem, astăzi, singurul Centru de Excelență în Chirurgie Metabolică și Bariatrică din Europa de Est, având dublă acreditare internațio­nală: europeană și americană. Sunt doar două exemple din ceea ce reușim să adu­cem, astăzi, pacienților din România, în cadrul rețelei noastre de sănă­tate.

„Rețeaua medicală care pune România pe harta europeană a sănătății“

– Care sunt acreditările internaționale de­ț­i­nute de spitalele din rețeaua REGINA MARIA și ce rol au acestea în asigurarea stan­dardelor occidentale de calitate?

– Suntem singurul operator din România care deține patru spitale cu acreditări internaționale – trei în București și unul în Timișoara.

Mai mult, cele 21 de acre­ditări pe care le avem marchează o per­for­­manță unică în Europa Centrală și de Est și demonstrează angajamentul nostru pentru excelența medicală și sigu­ranța îngrijirii pacienților. Suntem, așa­dar, rețeaua medicală care pune România pe harta europeană a sănătății.

Singurele două spitale din România acre­ditate JCI, Maternitatea Băneasa și Ponderas Academic Hospital, se află în ca­drul REGINA MARIA. În acest moment, JCI – Joint Commission International, primul și singurul Centru de Colaborare al Organizației Mondiale a Să­nă­tății, este nu doar cea mai presti­gioasă dintre acreditările medicale internațio­nale, ci și cea mai riguroasă. Pentru ob­ți­­nerea acesteia au fost evaluate 240 de standarde de calitate, fiecare având mi­nimum patru indicatori.

Există, așa­dar, aproximativ 1.000 de indicatori ana­li­zați pentru a demonstra conformitatea cu standardele JCI, indicatori pe care îi ree­va­luăm permanent pentru a ne asi­gura că menținem această acreditare. Repe­rele internaționale confirmă de­dicarea noastră pentru asigurarea cali­tății medi­cale la cele mai înalte standarde disponibile în întreaga lume.

„Măsurarea standardelor de calitate din sănătate trebuie să fie o prioritate“

– Care sunt indicatorii de calitate folosiți de REGINA MARIA pentru a evalua și măsura efi­ci­ența și eficacitatea actului medical? Enu­merați top 3.

– Măsurarea și înțelegerea standardelor de calitate din sănătate trebuie să fie o pri­oritate pentru pacient, dar și pentru sistemul medical în ansamblu. În cadrul REGINA MARIA, calitatea este asigurată prin evaluarea a mii de indicatori și sute de standarde. Ratele de reintervenție, du­­rata internărilor, rata infecțiilor nosocomiale sau siguranța și gradul de sa­tisfacție a pacientului sunt doar câțiva dintre indicatorii de calitate pe care îi mă­­surăm în permanență. Măsurătorile au loc sistematic, constant, prin proceduri pe care le-am dezvoltat intern, rezultatele fiecărui astfel de audit fiind completate în aplicații și baze de date care ne permit, ulterior, să comparăm ni­­ve­lurile de conformitate pentru a ne asigura că ne menținem în standardele vizate sau că facem progres, acolo unde este nevoie.

„Prin REGINA MARIA, găsești medicina din Occident în România“

– Cum se compară rezultatele indicatori­lor de calitate ai REGINA MARIA cu ben­ch­markurile in­ter­naționale și ce rele­vanță au aceste comparații pentru pacienți?

– Mulți dintre indicatorii noștri au valori semnificativ mai bune decât aceste repere internaționale, uneori chiar și de 10 ori sub nivelul critic acceptat pentru un anumit indice și sub cele regăsite în spi­ta­lele din Occident. De exemplu, unul dintre cei mai importanți indicatori, cel al ratelor infecțiilor nosocomiale, se men­ține sub cel raportat ca benchmark în Franța sau Italia și, mai mult decât atât, a scăzut constant în ultimii trei ani în cadrul rețelei.

Sunt cifre care ne demonstrează că, prin rețeaua de sănătate REGINA MARIA, găsești medicina din Occident în România.

– Care sunt exact elementele modelului de business al REGINA MARIA care contribuie la promovarea calității medicale și la consolidarea poziției de lider în domeniu? Enu­merați cel puțin trei.

– Valori puternice, împărtășite de toți membrii echipei de management – așa cum sunt grija autentică față de oameni, integritatea și învățarea continuă –, par­te­neriate solide, obiective clare, definite concret și urmărite strategic, și rezili­ență, regăsită la toate nivelurile organi­za­­ției. Acestea sunt elementele-cheie care stau la baza modelului nostru de bu­siness și cele care au determinat consolidarea poziției noastre de lider al ca­lității medicale în România.

Cultura noastră organizațională se ba­zează foarte mult pe inovație, pentru că în­curajăm intraprenoriatul (comportamentul de tip antreprenorial al angaja­ților din organizațiile mari, n.r.) la nivelul echipelor noastre. În REGINA MARIA, dacă ai o idee fezabilă pentru rezolvarea unui blocaj sau lansarea unui proiect, vei primi susținerea necesară pentru a dezvolta soluția.

De fapt, am avut chiar și o inițiativă în urmă cu mai mulți ani, unde am lansat mai multe provocări interne, alături de departamentele de re­surse umane și learning & development. În cadrul acestora, echipele erau încurajate să descopere zone și fluxuri de lucru care puteau fi îmbunătățite și să propună rezolvări, iar cele mai bune pro­iecte au fost susținute cu resursele ne­cesare implementării lor.

– Cum a fost exportat modelul de business al REGINA MARIA în Serbia și care au fost rezultatele acestui proces? 

– În cei 11 ani sub actuala echipă de ma­na­gement, REGINA MARIA a crescut de la un mic furnizor local de sănătate la un adevărat model european. Am stabilit o fun­dație solidă pentru calitatea medicală la nivel local și am dus-o, apoi, mai departe, regional, prin exportarea cu succes a modelului de business și de lea­der­ship de aici în Serbia, unde, alături de alți membri ai echipei noastre de mana­ge­ment, suntem direct implicați în crește­rea furnizorului privat de sănătate MediGroup.

Exportăm nu doar know-how, ci și diverse sisteme organizaționale, de exemplu, de IT sau financiare, pentru că acestea și-au dovedit eficiența. În cei șase ani de când am început să implementăm ex­periența REGINA MARIA acolo, businessul a crescut de la 38 de milioane de euro la 75 de milioane, iar MediGroup și-a consolidat poziția de cel mai mare furnizor sârb de servicii private de să­nătate.

– Care sunt, concret, acțiunile/inițiativele pentru a asigura accesul echitabil la servi­ciile medicale de calitate în toate regiu­nile României?

– Suntem o companie medicală a secolului al XXI-lea și oferim acces la medicină de calitate pacienților noștri, indiferent unde se află aceștia. Aceasta este mantra care ne-a ghidat nu doar în extinde­rea rețelei la nivelul tuturor județelor țării, ci și în dezvoltarea soluțiilor digitale care susțin acest aspect, așa cum este Clinica Virtuală, soluția de teleme­di­cină dezvoltată în anul 2020, ca răs­puns la nevoile generate de pandemia COVID-19, și prin intermediul căreia pa­cienții REGINA MARIA pot fi consultați de medici din rețea online, uneori chiar și în 24 de ore de la efectuarea progra­mării.

De asemenea, dezvoltăm vârfuri de lance pe diverse patologii în afara regiunii București-Ilfov: Spitalul REGINA

MARIA din Cluj și Spitalul Premiere din Timișoara sunt doar două exemple.

Atuuri

Grupul REGINA MARIA construiește calitate medicală occidentală în România.

  • INFRASTRUCTURĂ. ­­REGINA MARIA a investit peste 250 de milioane de euro în infrastructură medicală și și-a extins prezența în toate județele țării. Rețeaua de sănătate include 6 spitale, 350 de clinici partenere, 28 de centre de imagistică, 37 de laboratoare, 61 de policlinici și peste 11.000 de angajați și colaboratori.
  • TEHNOLOGII. ­­Chirurgia robotică este cel mai modern, precis și eficient tratament oferit la ora actuală în întreaga lume pentru numeroase afecțiuni medicale. În cadrul rețelei REGINA MARIA sunt folosiți roboți daVinci Xi – în prezent, cel mai avansat sistem de chirurgie robotică din lume. De asemenea, sisteme de inteligență artificială sunt deja folosite pentru a îmbunătăți acuratețea și rapiditatea obținerii rezultatelor în cadrul mai multor tipuri de analize imagistice și analize de laborator.
  • EXPORT. ­­Modelul de business al rețelei de sănătate REGINA MARIA, precum și accentul pus pe importanța calității medicale sunt elemente care au fost exportate cu succes în Serbia, acolo unde fondul de investiții MidEuropa (care are în portofoliu rețeaua REGINA MARIA) deține, de peste cinci ani, o altă rețea privată de sănătate – MediGroup.