What do you think?
Rate this book
Mă găsești când vrei
Într-un aeroport se întîlnesc un bărbat și o femeie care descoperă, întîmplător, că au aceeași destinație. După călătorie, scînteia atracției pe care au simțit-o unul față de celălalt îi împinge rapid într-o relație intensă, dar în scurt timp apar și problemele. Este o relație din care ea va evada de cîteva ori, iar el o va aduce înapoi de fiecare dată, făcînd-o încetul cu încetul să devină dependentă de el. Însă cum ar putea să funcționeze lucrurile între un bărbat atît de sigur pe el și învăluit în mister, ce pare să vină de nicăieri, și o femeie ce poartă mereu cu sine eșecul tuturor relațiilor la care a fost martoră, începînd cu cea a părinților ei?
200 pages, Paperback
First published September 1, 2021
About the author
Lavinia Braniște
60 books298 followersLavinia Braniste was born in Braila in 1983. She studied foreign languages at university in Cluj and Bucharest. She made her literary debut in 2006 with the volume of poems Stories about Me (Paralela 45), after which she published a collection of short prose, Five Minutes a Day (Casa de Pariuri Literare) in 2011. Polirom has also published her collection of short stories The Escapade (2014). Interior Zero is her first novel.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 184 reviews
November 7, 2021
Mi-a plăcut mult. E un aer comun de fragilitate şi de luciditate al personajelor feminine din cărțile Laviniei Branişte care pentru mine e foarte plăcut de regăsit. Parcă ies la cafea cu vreo prietenă mai veche:) Mi s-au părut excelent construite narativ năuceala Mariei, ezitările şi confuzia ei şi felul în care tristețea nu devine niciodată tragedie, dă târcoale insistente evenimentelor fără să muşte vreodată decisiv. Un fel de suntem disperați şi roşi de tristețe, ei, şi ce dacă, ne trăim viața. Mi s-au părut, de asemenea, mai bine inserate secvențele reflexive şi mai nuanțate decât în celelalte romane ale scriitoarei şi credibil justificate psihologic nehotărârea şi pasivitatea Mariei. E o carte despre o felie de viață traită ca sub anestezie, din cauza iubirii sau a nevoii de dragoste şi de comuniune sufletească, a religiei, a familiei, a fricii de singurătate.
January 27, 2024
UN STUDIU FIDEL AL RELAȚIILOR NESĂNĂTOASE
Mi s-a părut bine condusă proza Laviniei Braniște în acest roman, pe care l-am citit imediat după Sonia ridică mâna. Față de Sonia..., MĂ GÂSEȘTI CÂND VREI e mai concentrat, ca intrigă și subiect.
Ideea centrală este aceea a unei relații de cuplu dificile, în care protagonista-naratoare se regăsește, în mod surprinzător, într-o relație care o consumă interior pentru că partenerul nu e așa cum și-ar dori. Maria, ca și Sonia, este însă o persoană sensibilă, hiper-empatică, timidă, fără calități extraordinare. Se simte mereu datoare, mereu inferioară, insuficientă pentru Victor: un bărbat (cel puțin în aparență) puternic, rațional, ocrotitor - însă și sufocant, misterios, ambiguu.
Relația dintre cei doi are de suferit în principal din lipsa de comunicare: Maria, din pricina caracterului său, nu reușește să spună lucrurilor pe nume, iar atunci când o face, sporadic, episodic, nu poate să transmită importanța pe care o au pentru ea; Victor, pe de altă parte, ia viața cu o lejeritate exasperantă, mereu hotărât însă netransparent, secretos chiar și cu cele mai neimportante lucruri.
Pe de altă parte, exemplul părinților aflați în plină criză a vârstei și a căsniciei e cel la care Maria se raportează în permanență. Copilul interior care zace în ea, și de care Victor e mereu conștient (folosește infantilitatea Mariei în favoarea lui), își dorește ca părinții ei să fie din nou împreună. Într-un fel, prin a continua să rămână într-o relație de care nu e convinsă, Maria înceacă să reproducă în viața sa ce și-ar dori pentru părinți.
Romanul este și un studiu fidel al relațiilor nesănătoase, iar Braniște e o adevărată artistă a gândurilor: reproduce cu exactitate acele gânduri sincere imposibil de exteriorizat, dar centrale pentru caracterizarea psihologică a personajelor.
Mi s-a părut bine condusă proza Laviniei Braniște în acest roman, pe care l-am citit imediat după Sonia ridică mâna. Față de Sonia..., MĂ GÂSEȘTI CÂND VREI e mai concentrat, ca intrigă și subiect.
Ideea centrală este aceea a unei relații de cuplu dificile, în care protagonista-naratoare se regăsește, în mod surprinzător, într-o relație care o consumă interior pentru că partenerul nu e așa cum și-ar dori. Maria, ca și Sonia, este însă o persoană sensibilă, hiper-empatică, timidă, fără calități extraordinare. Se simte mereu datoare, mereu inferioară, insuficientă pentru Victor: un bărbat (cel puțin în aparență) puternic, rațional, ocrotitor - însă și sufocant, misterios, ambiguu.
Relația dintre cei doi are de suferit în principal din lipsa de comunicare: Maria, din pricina caracterului său, nu reușește să spună lucrurilor pe nume, iar atunci când o face, sporadic, episodic, nu poate să transmită importanța pe care o au pentru ea; Victor, pe de altă parte, ia viața cu o lejeritate exasperantă, mereu hotărât însă netransparent, secretos chiar și cu cele mai neimportante lucruri.
Pe de altă parte, exemplul părinților aflați în plină criză a vârstei și a căsniciei e cel la care Maria se raportează în permanență. Copilul interior care zace în ea, și de care Victor e mereu conștient (folosește infantilitatea Mariei în favoarea lui), își dorește ca părinții ei să fie din nou împreună. Într-un fel, prin a continua să rămână într-o relație de care nu e convinsă, Maria înceacă să reproducă în viața sa ce și-ar dori pentru părinți.
Romanul este și un studiu fidel al relațiilor nesănătoase, iar Braniște e o adevărată artistă a gândurilor: reproduce cu exactitate acele gânduri sincere imposibil de exteriorizat, dar centrale pentru caracterizarea psihologică a personajelor.
October 10, 2021
Lavinia, mon amour. ❤️
Am citit-o cu plăcere, interes și admirație. Un subiect banal, acelasi personaj feminin (pseudo)ratat, scurte reflexii, relatiile cu parintii puse sub lupa, cautări de sine si a unui loc numit “acasa”. E cu iubire sinusoidala, cu icoane primite cadou, cu catei, mâncare, biserici si vecini mai mult sau mai putin intruzivi. E cu si despre viată. Despre viața aia pe care ti-e teama s-o privesti in ochi, cea neinstagrabilă.
Pentru mine e ceva confortabil in scriitura ei, o familiaritate aparte data probabil de faptul ca vocea pare sa fie aceeasi in toate romanele sale. Nu ma deranjeaza (inca) asta. Cartea e un pas in lateral facut din realitate inspre poveste. Fix asa. Odata schimbata perspectiva, traiectoria initiala poate fi privita cu detasare, cu umor fin, cu ceva ingaduinta, cu atentie sporita la mecanismele de functionare ale relatiilor. Si tonul asta imi pare remarcabil.
Una peste alta, mi-a placut. Să mai scrie!
Am citit-o cu plăcere, interes și admirație. Un subiect banal, acelasi personaj feminin (pseudo)ratat, scurte reflexii, relatiile cu parintii puse sub lupa, cautări de sine si a unui loc numit “acasa”. E cu iubire sinusoidala, cu icoane primite cadou, cu catei, mâncare, biserici si vecini mai mult sau mai putin intruzivi. E cu si despre viată. Despre viața aia pe care ti-e teama s-o privesti in ochi, cea neinstagrabilă.
Pentru mine e ceva confortabil in scriitura ei, o familiaritate aparte data probabil de faptul ca vocea pare sa fie aceeasi in toate romanele sale. Nu ma deranjeaza (inca) asta. Cartea e un pas in lateral facut din realitate inspre poveste. Fix asa. Odata schimbata perspectiva, traiectoria initiala poate fi privita cu detasare, cu umor fin, cu ceva ingaduinta, cu atentie sporita la mecanismele de functionare ale relatiilor. Si tonul asta imi pare remarcabil.
Una peste alta, mi-a placut. Să mai scrie!
October 3, 2021
Cartea asta mi-a domolit dorul de un roman care sa ma tina prinsa de la un capăt la altul.
În ultimii doi ani am citit cu precădere doar cărți recomandate de alții în ale căror păreri am încredere sau cărți alese de mine, dar dupa un research temeinic.
"Ma găsești când vrei" am ales-o din Carturesti, când am intrat întâmplător, doar sa vad ce mai e nou.
Am început-o pe seara și nu am putut sa o las din mana pana nu am parcurs jumătate. Dimineața m-am trezit ca să citesc. Am terminat-o spre după-amiaza si nu, n-aș fi vrut sa fie mai lunga.
A fost fix ce trebuie, din multe multe motive. Mi-a plăcut mult mai mult decât "Sonia ridica mana" pe care am citit-o anul trecut. Mi-a amintit puțin cât de bine e sa te scufunzi intr-o carte de ficțiune după multe cărți de business citite în ultimele luni.
În ultimii doi ani am citit cu precădere doar cărți recomandate de alții în ale căror păreri am încredere sau cărți alese de mine, dar dupa un research temeinic.
"Ma găsești când vrei" am ales-o din Carturesti, când am intrat întâmplător, doar sa vad ce mai e nou.
Am început-o pe seara și nu am putut sa o las din mana pana nu am parcurs jumătate. Dimineața m-am trezit ca să citesc. Am terminat-o spre după-amiaza si nu, n-aș fi vrut sa fie mai lunga.
A fost fix ce trebuie, din multe multe motive. Mi-a plăcut mult mai mult decât "Sonia ridica mana" pe care am citit-o anul trecut. Mi-a amintit puțin cât de bine e sa te scufunzi intr-o carte de ficțiune după multe cărți de business citite în ultimele luni.
December 10, 2021
Când am dat prima dată de Lavinia Braniște, i-am citit proza scurtă și romanele aproape dintr-un foc. Mi-au plăcut. Scrie bine. Dar știu că atunci îmi era frică să nu se cantoneze în stilul ei specific și în lucrurile pe care le cunoaște. Am avut cumva dreptate. Protagonistele ei par a fi la fel, corporatiste care nu-și găsesc locul, insecure, cărora le place să înoate și stau în garsoniere jegoase, înaintând în vârstă de la roman la roman. Aș vrea să scrie și despre ceva ce nu știe direct, să-și lărgească un pic paleta, să încerce altceva.
Romanul acesta pare, cel puțin în prima jumătate, scris direct pentru adolescente îndrăgostite sau femei dezamăgite, cu o mulțime de clișee ca în cea mai bună tradiție a romanelor ieftine de la chioșc: daddy issues, power dynamics, violență, mister. Pare o carte scrisă la comandă de o autoare prea inteligentă pentru acest gen.
Nu are nimic special. E ca un balon căruia îi ia 200 de pagini să se dezumfle. Știi cum se va termina încă de la început.
2.5/5
Romanul acesta pare, cel puțin în prima jumătate, scris direct pentru adolescente îndrăgostite sau femei dezamăgite, cu o mulțime de clișee ca în cea mai bună tradiție a romanelor ieftine de la chioșc: daddy issues, power dynamics, violență, mister. Pare o carte scrisă la comandă de o autoare prea inteligentă pentru acest gen.
Nu are nimic special. E ca un balon căruia îi ia 200 de pagini să se dezumfle. Știi cum se va termina încă de la început.
2.5/5
October 8, 2023
o carte ca un nod în gât, același nod în gât pe care ți-l creează rememorările bunicii din vremea tinereții - unde luminozitatea vine din cauza trecerii timpului, nu a evenimentelor povestite,,,
un roman greu, care apasă & strivește, un roman pe care nu ai (voie) cum să îl judeci, pentru că e scris în așa fel încât trebuie să aplici măsura personajelor, să vezi lumea prin ochii lor & folosind sistemul lor (neclar) de valori.
un roman despre greșeli, despre imperfecțiune & suferință.
un roman pe care trebuie să îl simți.
abuz mascat, violență, trădare, confuzie, comunicare proastă - un roman ca o reuniune a rudelor care nu au mers vreodată la terapie & deci nu au știut că viața (poate?) fi altfel.
roman care pe mine m-a lăsat cu un gust amar la final, chestionând conceptul de progres & cât de real/necesar e el de fapt
(mi-a plăcut cartea, dar în felul ăla greu în care îți place ceva ce te trezește la realitate/te bruschează, dacă are sens)
un roman greu, care apasă & strivește, un roman pe care nu ai (voie) cum să îl judeci, pentru că e scris în așa fel încât trebuie să aplici măsura personajelor, să vezi lumea prin ochii lor & folosind sistemul lor (neclar) de valori.
un roman despre greșeli, despre imperfecțiune & suferință.
un roman pe care trebuie să îl simți.
abuz mascat, violență, trădare, confuzie, comunicare proastă - un roman ca o reuniune a rudelor care nu au mers vreodată la terapie & deci nu au știut că viața (poate?) fi altfel.
roman care pe mine m-a lăsat cu un gust amar la final, chestionând conceptul de progres & cât de real/necesar e el de fapt
(mi-a plăcut cartea, dar în felul ăla greu în care îți place ceva ce te trezește la realitate/te bruschează, dacă are sens)
September 21, 2021
De fapt 2.5
Povestea începe promițător, autoarea are deja un stil format, cu priză la public.
Din păcate povestea "deraiază" după 50 de pag., ca și cum autoarea n-ar mai ști cum să o continue așa că introduce personaje secundare pe care apoi le abandonează, încarcă romanul (nuvela de fapt) cu multe detalii inutile și, previzibil, oferă un final oarecum banal.
Un plus pentru partea de analiză psihologică a protagonistei, o tânără nesigură (specialitatea casei, de altfel, v. și celelalte romane ale autoarei) care resimte totul foarte intens, exagerat, când poate nu ar fi cazul.
Povestea începe promițător, autoarea are deja un stil format, cu priză la public.
Din păcate povestea "deraiază" după 50 de pag., ca și cum autoarea n-ar mai ști cum să o continue așa că introduce personaje secundare pe care apoi le abandonează, încarcă romanul (nuvela de fapt) cu multe detalii inutile și, previzibil, oferă un final oarecum banal.
Un plus pentru partea de analiză psihologică a protagonistei, o tânără nesigură (specialitatea casei, de altfel, v. și celelalte romane ale autoarei) care resimte totul foarte intens, exagerat, când poate nu ar fi cazul.
Read
June 30, 2023N-am mai citit un roman de-al Laviniei Braniște din 2019, după ce ani de zile i-am vînat cărțile, pentru firescul și naturalețea scrisului.
Ajunsesem, probabil pe bună dreptate, la un fel de saturație—mai mult sau mai puțin același univers și același personaj, ușor reinterpretat, de fiecare dată.
Dar, îmi dau seama citind acum romanul ăsta, că de fapt nici nu cred că aștept altceva de la ea, alt gen de romane/povestiri, că de fapt mă mulțumește personajul femeie de 30+ (care probabil va avansa în vîrstă odată cu autoarea), aflat în relații precare, cu un job corporatist epuizant sub posibilități și chirii în garsoniere sordide, pentru că de fapt ce îmi place la Braniște e stilul și confortul pe care mi-l dau cărțile ei, felul în care disecă atitudini, replici și situații (exact la fel cum o face Sally Rooney și ăsta e chiar motivul pentru care-o iubesc și pe ea), așa că o să-i citesc cărțile în continuare (mă rog, mă voi lipsi de Rostogol :D), știind/sperînd că o să livreze exact ce știe și ce a făcut și pînă acum.
Ajunsesem, probabil pe bună dreptate, la un fel de saturație—mai mult sau mai puțin același univers și același personaj, ușor reinterpretat, de fiecare dată.
Dar, îmi dau seama citind acum romanul ăsta, că de fapt nici nu cred că aștept altceva de la ea, alt gen de romane/povestiri, că de fapt mă mulțumește personajul femeie de 30+ (care probabil va avansa în vîrstă odată cu autoarea), aflat în relații precare, cu un job corporatist epuizant sub posibilități și chirii în garsoniere sordide, pentru că de fapt ce îmi place la Braniște e stilul și confortul pe care mi-l dau cărțile ei, felul în care disecă atitudini, replici și situații (exact la fel cum o face Sally Rooney și ăsta e chiar motivul pentru care-o iubesc și pe ea), așa că o să-i citesc cărțile în continuare (mă rog, mă voi lipsi de Rostogol :D), știind/sperînd că o să livreze exact ce știe și ce a făcut și pînă acum.
May 22, 2023
Imi place mult cum scrie Lavinia Braniste, insa povestea Mariei nu m-a convins de aceasta data. Am simtit personajele translucide, fara consistenta si am impresia ca au ramas niste detalii importante doar vag atinse.
"Uitam tot timpul ca asa cum masor la mine trebuie sa masor si la celalalt. Dar porneam mereu dintr-o inegalitate, eu ma detestam pentru defectele mele, ale casei mele, ale vietii mele, pe cand celuilalt ii toleram tot."
"Uitam tot timpul ca asa cum masor la mine trebuie sa masor si la celalalt. Dar porneam mereu dintr-o inegalitate, eu ma detestam pentru defectele mele, ale casei mele, ale vietii mele, pe cand celuilalt ii toleram tot."
November 3, 2023
Am vrut sa zic ca a fost o lectură banală. Dar banalitatea asta e viata multora dintre noi. Și asta face din lectură asta una interesanta.
" Dacă s-a nimerit să vin pe lume, e treaba mea să duc crucea, deși" cruce" e un cuvânt prea greu pentru ce vreau de fapt să spun și nici nu vreau să pară o ironie la adresa tatei... "
" Cum să te cerți pe tine ea că nu nu poti sa spui stop? Asta e povestea pe care o spun - povestea unor nesfârșite și imposibile despărțiri. De când îţi dai seama că e mai bine fără el decât cu el, dar fără să poţi pune în cuvinte mai mult de atât. Fiindcă devine îngrozitor de complicat din prima clipă. "
" La ce-ti serveşte educatia dacă nu știi să taci din gură ca să nu răneşti?"
" Când ești singur ești cea mai bună versiune a ta, cea pe care ți-o doreşti. Când apar oameni, incep sa scoată șerpii din tine, simți cum îți ies din cap."
" Dacă s-a nimerit să vin pe lume, e treaba mea să duc crucea, deși" cruce" e un cuvânt prea greu pentru ce vreau de fapt să spun și nici nu vreau să pară o ironie la adresa tatei... "
" Cum să te cerți pe tine ea că nu nu poti sa spui stop? Asta e povestea pe care o spun - povestea unor nesfârșite și imposibile despărțiri. De când îţi dai seama că e mai bine fără el decât cu el, dar fără să poţi pune în cuvinte mai mult de atât. Fiindcă devine îngrozitor de complicat din prima clipă. "
" La ce-ti serveşte educatia dacă nu știi să taci din gură ca să nu răneşti?"
" Când ești singur ești cea mai bună versiune a ta, cea pe care ți-o doreşti. Când apar oameni, incep sa scoată șerpii din tine, simți cum îți ies din cap."
December 15, 2021
Nu știu ce să zic, după ce am citit numeroase recenzii, înclin să cred că problema e la mine. Cartea nu e proastă, se citește formidabil de ușor și are fluență. Am apreciat enorm momentele de studiu fin de personaj în dinamica Mariei cu părinții, dar mai ales naturalețea interacțiunilor, cred că acolo autoarea strălucește, în momentele de dialog și de interacțiune umană. Desigur, nu poate fi ignorat nucleul cărții, care nu e relația ei amoroasă, ci tumultul interior, sentimentul de inadecvare și starea generală de confuzie și insatisfacție pe care Maria o trăiește și pe care i-e greu să o cuprindă cu mintea deseori. Se vede că autoarea înțelege matur și expune elocvent dinamica agresor-victimă, că știe cum să ilustreze gaslighting-ul și abuzul emoțional, cu atât mai mult negarea sau judecata încețoșată a victimei și drumul conștientizării pe deplin a situației de facto în care se afla.
Cu toate astea, prea des citind această carte, nu știu de ce - repet, e posibil să fi fost eu de vină - prea des am avut sentimentul că citesc o intrare de jurnal personal sau de pe un blog. Cred că ce e veritabil apreciat de alți oameni (și aici nu fac nicidecum o apreciere calitativă a gusturilor nimănui, din contră) e posibil să mă lase rece sau să mă indispună pe mine. Și aici mă refer la o abordare nu doar ne-prețioasă, ci sincer atribuibile unui flux de idei pe alocuri anost de-a dreptul.
Pe cât de mult spirit și substanță aproape poetică au anumite observații ale personajului principal, sesizarea unor detalii minuscule, adesea ancorate în material - ficusul, icoanele, cutiile de pantofi - întreaga simbolistică lirică și deopotrivă psihanalitică a acestor obiecte -, pe atât de mult mi s-a părut că ritmul în sine al cărții e sincopat, parcă pe alocuri își pierde din elocvență sau din momentum complet, ca apoi să revină și să se piardă iar din intensitatea unei scene, proces care te lasă simțind că urmează ceva, un episod catalizator pentru poveste, care nu vine niciodată.
Acestea fiind spuse, mi-a plăcut finalul, cred că e și demn, și imagistic, și tot ce avea nevoie. Nu știu, cred că m-am așteptat la o dinamică a destrămării relației aceleia un pic mai dramatic sau mai plastic, habar n-am. Dar bănuiesc că tonul general al narațiunii era o cheie de descifrare a stării personajului în sine. Un pic plat, cu sclipiri veritabile de substanță, pe alocuri.
Cu toate astea, prea des citind această carte, nu știu de ce - repet, e posibil să fi fost eu de vină - prea des am avut sentimentul că citesc o intrare de jurnal personal sau de pe un blog. Cred că ce e veritabil apreciat de alți oameni (și aici nu fac nicidecum o apreciere calitativă a gusturilor nimănui, din contră) e posibil să mă lase rece sau să mă indispună pe mine. Și aici mă refer la o abordare nu doar ne-prețioasă, ci sincer atribuibile unui flux de idei pe alocuri anost de-a dreptul.
Pe cât de mult spirit și substanță aproape poetică au anumite observații ale personajului principal, sesizarea unor detalii minuscule, adesea ancorate în material - ficusul, icoanele, cutiile de pantofi - întreaga simbolistică lirică și deopotrivă psihanalitică a acestor obiecte -, pe atât de mult mi s-a părut că ritmul în sine al cărții e sincopat, parcă pe alocuri își pierde din elocvență sau din momentum complet, ca apoi să revină și să se piardă iar din intensitatea unei scene, proces care te lasă simțind că urmează ceva, un episod catalizator pentru poveste, care nu vine niciodată.
Acestea fiind spuse, mi-a plăcut finalul, cred că e și demn, și imagistic, și tot ce avea nevoie. Nu știu, cred că m-am așteptat la o dinamică a destrămării relației aceleia un pic mai dramatic sau mai plastic, habar n-am. Dar bănuiesc că tonul general al narațiunii era o cheie de descifrare a stării personajului în sine. Un pic plat, cu sclipiri veritabile de substanță, pe alocuri.
August 23, 2023
Cred ca e una dintre cele mai bune cărți citite de mine despre cum ajunge o femeie într-o relație cu potențial abuziv: lent, uneori cu un amestec de conștientizare și negare, pe fondul unor complexe generate de modele de relații disfuncționale în familie și eșecuri personale și profesionale. Maria se simte urâtă, are un job care nu-i oferă confortul financiar dorit și nici satisfacții profesionale, nu are prieteni, iar tatăl își înșală mama de peste douăzeci de ani cu o colega de serviciu. Până la momentul din carte, Maria a avut relații în general scurte, încheiate când a fost părăsită (Maria nu știe să părăsească, nici când își dă demisia, nu o face cum trebuie), iar Victor apare în viața ei fix când a fost refuzată pentru un job în străinătate (pe un teren "fertil", deci, pentru a semăna dependență). Deși are momente când conștientizează că relația este toxică (scurte momente de violență din partea lui, gelozie, cuvinte jignitoare, izolarea ei de lume, disparițiile lui, felul în care el își ține viața lui personală secretă, nedezvăluind aproape nimic despre el), Maria este ca într-o transă pe parcursul întregii cărți. Oare îl iubește, așa cum declară la un moment dat sau se complace în relație în lipsă de altceva mai bun? Lavinia Braniște reușește sa redea foarte bine frământările interioare ale protagonistei, a fost aproape ca și cum aș fi fost în mintea ei. Cred că ar trebui să fie lectură obligatorie pentru tinere, e practic un compendiu de "red flags" pentru relații abuzive. În mod ciudat, părinții au fost personajele mele preferate. Mi-a plăcut că au susținut-o și au asigurat-o mereu ca are unde să se întoarcă. Nu știu, însă, dacă ei au conștientizat vreo clipă cât de mult au influențat comportamentul relațional al fiicei lor, prin exemplul propriu de relație disfuncțională (și sfaturile despre relații) pe care i l-au oferit.
November 14, 2021
Cartea Laviniei este o lectura foarte faină, fluida. Am reusit să trec cu bine de jumătatea cartii in care parea ca totul va fi despre inabilitatea Mariei de a iesi dintr-o relatie bolnavicioasa, unde barbatul este ca un fel de cancer, inradacinat in conceptiile de acum 50 de ani (deși in România poate ca putem spune chiar și 20 de ani, multi am trait-o, am vazut asta la parintii nostri) unde femeia trebuie doar să stea acasă, să asculte de barbat ca autoritate suprema și să își neglijeze sperantele și visele. Cade in plasa asta aratandu-i-se prin câteva momente de dragoste, mai mult decat o facuse oricine altcineva inainte, așa ca vreo doi ani renunta la job și îl asteapta cu saptamanile in casa pustie, cât el este plecat in diferite "delegatii".
Surprinzator, in a doua parte atinge și tema asta a fanatismului religios, care pentru mine a picat fix in zilele după ce urmarisem investigatia Recorder cu "Marele Alb". Ca și cum nu eram suficient de nereligios inainte, astea doua au mai pus acolo cate o caramida in plus la motivele pentru care nu pot să respect biserica ortodoxa. In acelasi timp, sunt pe la 17% din bible și pot spune ca îmi vine greata, o carte doar pentru barbati care să le dea puteri și mai mari in fata femeilor.
Revenind, romanul se termina oarecum in acelasi loc unde incepe, ca intr-un comentariu de clasa a 8a unde totul se repeta. In cazul de fata, doar termina un lucru pe care îl incepuse. Dacă initial, la Amsterdam fusese pentru un job și s-a ales cu un iubit posesiv, acum se duce pentru a-și indeplini dorintele ei, de a se pierde singura prin oras și in muzeul maritim. Romanul are și o concluzie, la care ader - "Eram uimita și amuzata in acelasi timp. De cât de inselatoare poata fi viata. De secundele acelea rare in care-ți dai seama ca viata esti tu și viata e acum".
Surprinzator, in a doua parte atinge și tema asta a fanatismului religios, care pentru mine a picat fix in zilele după ce urmarisem investigatia Recorder cu "Marele Alb". Ca și cum nu eram suficient de nereligios inainte, astea doua au mai pus acolo cate o caramida in plus la motivele pentru care nu pot să respect biserica ortodoxa. In acelasi timp, sunt pe la 17% din bible și pot spune ca îmi vine greata, o carte doar pentru barbati care să le dea puteri și mai mari in fata femeilor.
Revenind, romanul se termina oarecum in acelasi loc unde incepe, ca intr-un comentariu de clasa a 8a unde totul se repeta. In cazul de fata, doar termina un lucru pe care îl incepuse. Dacă initial, la Amsterdam fusese pentru un job și s-a ales cu un iubit posesiv, acum se duce pentru a-și indeplini dorintele ei, de a se pierde singura prin oras și in muzeul maritim. Romanul are și o concluzie, la care ader - "Eram uimita și amuzata in acelasi timp. De cât de inselatoare poata fi viata. De secundele acelea rare in care-ți dai seama ca viata esti tu și viata e acum".
June 17, 2024
3,75/5
December 17, 2022
„Dragostea se întâmplă. Nu trage nimeni de nimeni. Nu e nimeni de vină.“
Cred că „Mă găsești când vrei“ are câte un element în care fiecare persoană se poate regăsi: o viață mediocră, o dragoste care ajunge să se transforme în dependență, relația complicată cu părinții sau sentimentul constant de captivitate. Lavinia Braniște are un stil captivant, simplist și direct, dar, în același timp, atât de profund.
Relația Mariei cu Victor șochează prin normalitatea aparentă. Nu e deloc imaginea pe care o asociezi cu o relație toxică. Semnalele sunt aproape inexistente, iar pasiunea prea puternică pentru a le permite să se facă observate: „pentru că inima mea era acid sulfuric și el a fost o picătură de apă care a căzut în ea“.
Maria provenea dintr-o familie în care, în locul iubirii dintre părinți, a existat o ea. O altă ea. Care nu era mama ei. Astfel, protagonista asistă neputincioasă la o căsnicie disfuncțională, din care învață un singur lucru: că e normal să stai într-o relație atunci când vrei să pleci, ceea ce se reflecta mai apoi în toate relațiile sale.
Victor e un narcisist tipic, însă căruia nu i-ar atribui nimeni vreo tulburare de personalitate. Inteligent, șarmant și plin de bani, ar putea avea pe oricine. Astfel, e cel puțin ciudat că a ales-o pe Maria, un fost "copil-minune" care eșuat în viață din momentul în care a ieșit pentru ultima dată pe porțile liceului.
E greu de spus ce era între cei doi — poate că era iubire, poate că era doar dependență sau poate că era așa cum a mărturisit protagonista: „Și avea dreptate, ne iubeam, doar că acel carusel de emoții devenise epuizant. Poate că, dacă ar fi fost mai limpede și mai domol de-atât, nu i-am fi spus iubire, poate ne-am fi plictisit. Dar problema noastră n-a fost plictiseala, a fost epuizarea. Și felul în care orice lucru mărunt ne putea răsturna sentimentele.“
Astfel, după o relație eșuată, pe care, ca cititor, o devorezi cu sufletul la gură, rămâi cu o singură lecție: „Până la urmă, nu e nimeni dator să fie îngerul din visurile tale. Trăim într-o lume în care suntem cu toții liberi de contract.“
Cred că „Mă găsești când vrei“ are câte un element în care fiecare persoană se poate regăsi: o viață mediocră, o dragoste care ajunge să se transforme în dependență, relația complicată cu părinții sau sentimentul constant de captivitate. Lavinia Braniște are un stil captivant, simplist și direct, dar, în același timp, atât de profund.
Relația Mariei cu Victor șochează prin normalitatea aparentă. Nu e deloc imaginea pe care o asociezi cu o relație toxică. Semnalele sunt aproape inexistente, iar pasiunea prea puternică pentru a le permite să se facă observate: „pentru că inima mea era acid sulfuric și el a fost o picătură de apă care a căzut în ea“.
Maria provenea dintr-o familie în care, în locul iubirii dintre părinți, a existat o ea. O altă ea. Care nu era mama ei. Astfel, protagonista asistă neputincioasă la o căsnicie disfuncțională, din care învață un singur lucru: că e normal să stai într-o relație atunci când vrei să pleci, ceea ce se reflecta mai apoi în toate relațiile sale.
Victor e un narcisist tipic, însă căruia nu i-ar atribui nimeni vreo tulburare de personalitate. Inteligent, șarmant și plin de bani, ar putea avea pe oricine. Astfel, e cel puțin ciudat că a ales-o pe Maria, un fost "copil-minune" care eșuat în viață din momentul în care a ieșit pentru ultima dată pe porțile liceului.
E greu de spus ce era între cei doi — poate că era iubire, poate că era doar dependență sau poate că era așa cum a mărturisit protagonista: „Și avea dreptate, ne iubeam, doar că acel carusel de emoții devenise epuizant. Poate că, dacă ar fi fost mai limpede și mai domol de-atât, nu i-am fi spus iubire, poate ne-am fi plictisit. Dar problema noastră n-a fost plictiseala, a fost epuizarea. Și felul în care orice lucru mărunt ne putea răsturna sentimentele.“
Astfel, după o relație eșuată, pe care, ca cititor, o devorezi cu sufletul la gură, rămâi cu o singură lecție: „Până la urmă, nu e nimeni dator să fie îngerul din visurile tale. Trăim într-o lume în care suntem cu toții liberi de contract.“
This entire review has been hidden because of spoilers.
July 8, 2023
Nancy Pearl spunea că ar trebui să abandonăm o carte dacă nu ne place după primele 50 de pagini. Dacă aș fi procedat astfel, nu aș fi terminat romanul acesta, pentru că chintesența sa se dezvăluie mult prea greu. Povestea de dragoste începe și se finalizează abrupt, iar părțile mediane sunt doar frânturi pe care naratoarea încearcă să le pună cap la cap.
Din păcate, vocea Mariei se pierde ușor printre poveștile despre familia sa, despre Victor și viața mai puțin cunoscută a acestuia, iar toate problemele ei trec pe plan secundar, până în ultimele 40-50 de pagini. Naratoarea este puțin neasumată, nu-și continuă frazele până la punct, ci lasă simple puncte de suspensie, pe tot parcursul romanului evitând să ajungă la centrul problemei, mulțumită
capacității sale de “adaptare”.
Pasajele de introspecție sunt într-adevăr frumoase, neliniștile pe care le are față de propriul corp și de feminitatea sa, dar nu se rezolvă nimic și devine frustrant, plictisitor. Mi-a plăcut povestea legată de tatăl care devenise un soi de fanatic religios într-un punct de cotitură al vieții sale, dar, din păcate, aceea a rămas prea puțin conturată, iar la final s-a găsit o ieșire prea ușoară din toată problema.
“Mă găsești când vrei” rămâne totuși o poveste interesantă despre modul în care ne modelează relațiile din viața noastră, însă e fracturată, iar la final nu-ți rămân decât întrebări de tipul “Ce-ar fi fost dacă protagonista ar fi luat o decizie pentru sine măcar o singură dată?”.
Din păcate, vocea Mariei se pierde ușor printre poveștile despre familia sa, despre Victor și viața mai puțin cunoscută a acestuia, iar toate problemele ei trec pe plan secundar, până în ultimele 40-50 de pagini. Naratoarea este puțin neasumată, nu-și continuă frazele până la punct, ci lasă simple puncte de suspensie, pe tot parcursul romanului evitând să ajungă la centrul problemei, mulțumită
capacității sale de “adaptare”.
Pasajele de introspecție sunt într-adevăr frumoase, neliniștile pe care le are față de propriul corp și de feminitatea sa, dar nu se rezolvă nimic și devine frustrant, plictisitor. Mi-a plăcut povestea legată de tatăl care devenise un soi de fanatic religios într-un punct de cotitură al vieții sale, dar, din păcate, aceea a rămas prea puțin conturată, iar la final s-a găsit o ieșire prea ușoară din toată problema.
“Mă găsești când vrei” rămâne totuși o poveste interesantă despre modul în care ne modelează relațiile din viața noastră, însă e fracturată, iar la final nu-ți rămân decât întrebări de tipul “Ce-ar fi fost dacă protagonista ar fi luat o decizie pentru sine măcar o singură dată?”.
March 10, 2022
“Mă găsești când vrei” este prima carte pe care am citit-o din repertoriul Laviniei Braniște și trebuie să recunosc că m-a dezamăgit profund. O cronică din Dilema Veche m-a făcut să cumpăr această carte și să vreau să o citesc. Povestea mi se părea interesantă, cu o temă destul de sensibilă, așa că mi-am zis de ce nu? Însă romanul a fost o dezamăgire, pentru că nu este circular, evenimentele fiind anapoda. Cel puțin mie așa mi s-au părut. Asta ca să nu mai aducem în discuție personajele nedezvoltate, precum Bogdan și iubita acestuia. Plus toate absurzeniile acestora, vecina de lângă care venise să vadă de copilul tânărului cuplu, etc. Protagonista este o corporatistă nematurizată (mie asta mi-a indus), iar tendința este cea pe care o observăm la orice colț de stradă: blamarea părinților pentru insuficiențele emoționale ale generației noastre.
Dar cred că am vorbit prea mult de rău. Romanul are și aspecte bune, este foarte bine scris, astfel încât povestea te ține în priză, iar ce mi-a plăcut cel mai mult a fost reacția protagonistei în ceea ce privea întorsătura religioasă pe care a ales-o tatăl ei, dar și sinceritatea ei pe alocuri brutală.
Povestea nu reprezintă și probabil nici nu se vrea o lectură profundă, ci de duzină. Recomandată pentru perioadele când aveți chef să citiți doar de dragul de a citi ceva mai bun decât articolele de ziar, dar nimic mai mult.
Dar cred că am vorbit prea mult de rău. Romanul are și aspecte bune, este foarte bine scris, astfel încât povestea te ține în priză, iar ce mi-a plăcut cel mai mult a fost reacția protagonistei în ceea ce privea întorsătura religioasă pe care a ales-o tatăl ei, dar și sinceritatea ei pe alocuri brutală.
Povestea nu reprezintă și probabil nici nu se vrea o lectură profundă, ci de duzină. Recomandată pentru perioadele când aveți chef să citiți doar de dragul de a citi ceva mai bun decât articolele de ziar, dar nimic mai mult.
July 26, 2024
Am încheiat luna cu o carte neașteptată, una care mi-a oferit mai mult decât aș fi vrut, Lavinia chiar scrie nu doar pentru sine ci și pentru noi, cei mai singuratici și proscrisi revoltei, pentru gusturile fanatice ale cititorilor mai puțin mulțumiți.
Avem monograma unei relații cu năbădăi dintre Victor și Maria, cei doi se cunosc pe un aeroport într-o zi obișnuită, ca oricare alta.
Maria aduce cu ea în relația abia inițiată, orgolii și deprimari din relațiile anterioare, nu multe, doar două. Victor este mereu ocupat, misterios, fanatic după jobul pe care îl are, într-o relație cam intruziva cu fratele lui cu care locuiește alături, nimic interesant despre Victor, personajul mi s-a părut slab conturat, anemic pe alocuri, cam agresiv cu femeile, poate și misogin.
Ceea ce face romanul să palpite în mine este personajul Mariei, o fată cu caracter, fostă olimpică la chimie, sensibilă și chiar cuminte, am simițit ceva din temperamentul ei în mine, ca o reacția a propriei umbre pe care o vezi prima dată pe zidul luminat de lună.
Mi-a plăcut Maria, m-a luat de mână și am mers amândouă, indeciiziile ei uneori și dominația figurei sale paterne, parcă mi s-au potrivit.
Cartea este de fapt anatomia unei relații eșuate, în care pretențiile Mariei au ucis interesul lui Victor, și mai bine, am ținut cu ea tot timpul.
"Ma găsești când vrei" este ultimul mesaj trimis de Victor Mariei, este esența sfârșitului, Maria se refugiază la părinții ei, chiar dacă tatăl sau e doar un corp transparent sub pătură acum, mâncat de cancer.
Ultima dată o mai vedem pe Maria la un muzeu din Amsterdam, amintirile o bântuie, își fac loc cu dezgust în ea, se chircesc în corpul ei micuț, de 50 de kg.
Maria nu a fumat niciodată, dar poate ar merge o țigară, în apusul olandez, oare?...
Unde plecăm când nu ne mai știe nimeni...
Lavinia are un stil occidental, volatil, cald, te imobilizeaza cu blândețe și îți spune să rămâi aici, în paginile care te-au strâns o zi întreagă.
Ieri am citit "Ma găsești când vrei", o carte într-o zi întreagă, ca un exercițiu de liniște, de respirație și de împăcare cu sine.
Mai rar un autor român contemporan să îmi inspire asemenea stări...
Avem monograma unei relații cu năbădăi dintre Victor și Maria, cei doi se cunosc pe un aeroport într-o zi obișnuită, ca oricare alta.
Maria aduce cu ea în relația abia inițiată, orgolii și deprimari din relațiile anterioare, nu multe, doar două. Victor este mereu ocupat, misterios, fanatic după jobul pe care îl are, într-o relație cam intruziva cu fratele lui cu care locuiește alături, nimic interesant despre Victor, personajul mi s-a părut slab conturat, anemic pe alocuri, cam agresiv cu femeile, poate și misogin.
Ceea ce face romanul să palpite în mine este personajul Mariei, o fată cu caracter, fostă olimpică la chimie, sensibilă și chiar cuminte, am simițit ceva din temperamentul ei în mine, ca o reacția a propriei umbre pe care o vezi prima dată pe zidul luminat de lună.
Mi-a plăcut Maria, m-a luat de mână și am mers amândouă, indeciiziile ei uneori și dominația figurei sale paterne, parcă mi s-au potrivit.
Cartea este de fapt anatomia unei relații eșuate, în care pretențiile Mariei au ucis interesul lui Victor, și mai bine, am ținut cu ea tot timpul.
"Ma găsești când vrei" este ultimul mesaj trimis de Victor Mariei, este esența sfârșitului, Maria se refugiază la părinții ei, chiar dacă tatăl sau e doar un corp transparent sub pătură acum, mâncat de cancer.
Ultima dată o mai vedem pe Maria la un muzeu din Amsterdam, amintirile o bântuie, își fac loc cu dezgust în ea, se chircesc în corpul ei micuț, de 50 de kg.
Maria nu a fumat niciodată, dar poate ar merge o țigară, în apusul olandez, oare?...
Unde plecăm când nu ne mai știe nimeni...
Lavinia are un stil occidental, volatil, cald, te imobilizeaza cu blândețe și îți spune să rămâi aici, în paginile care te-au strâns o zi întreagă.
Ieri am citit "Ma găsești când vrei", o carte într-o zi întreagă, ca un exercițiu de liniște, de respirație și de împăcare cu sine.
Mai rar un autor român contemporan să îmi inspire asemenea stări...
October 2, 2021
Lavinia Braniste are talent la scris, si pare ca si lucreaza spre a-l peria si creste. Mi-a placut povestea de dragoste ratata dintre protagonistii cartii "Ma gasesti cand vrei". E o scriere despre tinerii actuali (am 36 de ani, autoarea tot cam atat, asadar are sens sa imi para ca scrie despre mine), pe care pare ca ii intelege intrucatva adanc. Relatiile cu parintii, de la care stii ca astepti prea mult dar nu te poti dezvata de asta, neintelegerea experientei celorlalti, lipsa de incredere in sine, asumata dar extinsa prea mult (pare ca este problema a-tot-cuprinzatoare, dar in fapt nu e), dezechilibrul vizibil barbat - femeie, implinirea (sau neimplinirea) prin cariera, spectrul ratarii, importanta vietii spirituale - toate sunt atinse si dezbatute, nu fara ascutime. Poate ca se urmaresc multe teme, dar cred ca asa e si in mintea autoarei: un om complex, cu multe fire deschise spre lume. Lavinia Braniste nu ne rezolva in cartea asta marile intrebari, dar nu urmareste asta, si asteptarile noastre poate trebuie potolite - un roman nu iti pune viata in ordine, ci iti da o lupa spre un subiect interesant, cu care rezonezi. O voi citi cu drag si de acum incolo.
October 1, 2021
Mi-a plăcut cum e construită, personajul principal e uman, plină de ezitare și traumatizată. Se vede in comportamentul ei copilul parentificat, cum ia asupra ei responsabilitatea de a-și aduce părinții împreună, la fel cum ia asupra ei responsabilitatea de a deveni femeia perfecta pentru partener. Nici o relație din carte nu se desfășoară pe principiul egalității între parteneri. E o radiografie a felului în care traumele din copilărie, relația cu părinții te aduc în relații toxice. Nu exista un moment grandios de vindecare sau vreo rezolvare concretă. Ce să zic, sunt subiectivă, că-mi place cum scrie Lavinia Braniște
November 7, 2021
Daca iti place cum scrie Lavinia, o sa iti placa si cartea asta. Un fel de Interior Zero, doar ca aici e despre iubire. Si in plan secundar despre parinti.
Usor de citit, asta pentru ca e bine scrisa si nu are zorzoane inutile. Plus ca e o poveste actuala, easily relatable, emotionanta pe alocuri. Personaje faine, mai mereu plasate intr-o zona gri in care ti-e greu sa le placi sau sa le displaci in totalitate.
Un minus ar fi ca drama/sufeinta personajului nu te tine cu sufletul la gura, stii ca o sa depaseasca momentul cum se depasesc in general iubiri semi-neimplinite. Cu greu si cu timpul. Dar merita sa stai in mintea eroinei in timpul procesului.
4 stele cu plus si cu 🖤
Usor de citit, asta pentru ca e bine scrisa si nu are zorzoane inutile. Plus ca e o poveste actuala, easily relatable, emotionanta pe alocuri. Personaje faine, mai mereu plasate intr-o zona gri in care ti-e greu sa le placi sau sa le displaci in totalitate.
Un minus ar fi ca drama/sufeinta personajului nu te tine cu sufletul la gura, stii ca o sa depaseasca momentul cum se depasesc in general iubiri semi-neimplinite. Cu greu si cu timpul. Dar merita sa stai in mintea eroinei in timpul procesului.
4 stele cu plus si cu 🖤
January 13, 2022
O carte citită la cumpăna dintre ani, o poveste despre relații eșuate, minunat redată de Lavinia Braniste.
Atmosfera familiară a Bucureștiului, personajele în derivă, scriitura simplă dar pătrunzătoare, sunt ingredientelele care continuă să mă atragă în romanele Laviniei Braniste, o scriitoare foarte talentată, care îmi amintește din punct de vedere stilistic de Sally Rooney.
Atmosfera familiară a Bucureștiului, personajele în derivă, scriitura simplă dar pătrunzătoare, sunt ingredientelele care continuă să mă atragă în romanele Laviniei Braniste, o scriitoare foarte talentată, care îmi amintește din punct de vedere stilistic de Sally Rooney.
June 15, 2023
O lectura usoara dar total neinspirata. Nu recomand.
January 7, 2023
Cred că am avut așteptări prea mari de la această carte. Ce-i drept, e scrisă într-un stil interesant, conversațional, facil, potrivit pentru confesiuni. Cu toate acestea, cumva mi se pare că romanul e doar jumătate din ce ar fi putut să fie. Știm de la început care e antagonistul, și parcă suntem încurajați să îl luăm ca atare, să o credem pe protagonistă atunci când spune că e irezistibil, că are și părți bune de care ea nu se poate despărți, etc etc. Show, don't tell! Mi se pare că multe personaje, în afară de protagonistă și de părinți, sunt unidimensionale, oricât de mult ni s-ar relata altminteri. Cred că, dacă autoarea se concentra mai mult pe psihologia personajelor și mai puțin pe firul narativ (care e intuibil de la început), totul ar fi avut mai multă coerență.
În rest, a fost o relatare destul de fidelă a abuzului emoțional în relații, deși mi-ar fi plăcut să fie mai dezvoltată componenta psihologică, să existe mai multe subtilități, nu să fie livrat totul pe tavă. Și, da, e mai greu să încorporezi aceste lucruri într-o narațiune la persoana I, dar nu imposibil.
În rest, a fost o relatare destul de fidelă a abuzului emoțional în relații, deși mi-ar fi plăcut să fie mai dezvoltată componenta psihologică, să existe mai multe subtilități, nu să fie livrat totul pe tavă. Și, da, e mai greu să încorporezi aceste lucruri într-o narațiune la persoana I, dar nu imposibil.
January 6, 2023
5* cu felicitări, am mers la sigur cu această autoare.
Îmi place stilul în care scrie, faptul că personajele ei sunt asemănătoare cu cele pe care le poți întâlni și-n viața reală (mi-a plăcut mult radiografia căsniciei părinților), iar relația Mariei cu Victor e văzută cu bunele (și mai ales relele), dar într-un fel în care nu te face să-ți fie milă de femeie (cum poate ți-ar fi în viața reală), ci să o înțelegi și să o susții. Care-i cuvântul pe care-l vreau și nu-l știu în românește: relatable.
Îmi place stilul în care scrie, faptul că personajele ei sunt asemănătoare cu cele pe care le poți întâlni și-n viața reală (mi-a plăcut mult radiografia căsniciei părinților), iar relația Mariei cu Victor e văzută cu bunele (și mai ales relele), dar într-un fel în care nu te face să-ți fie milă de femeie (cum poate ți-ar fi în viața reală), ci să o înțelegi și să o susții. Care-i cuvântul pe care-l vreau și nu-l știu în românește: relatable.
July 18, 2022
Este povestea relației dintre Maria și Victor, care au început să se cunoască pe parcursul unui zbor București - Amsterdam. Este narat la persoana I, de către Maria, cuprinzând începutul și sfârșitul acestei relații de câțiva ani. Titlul ușor ironic, dar potrivit pentru carte, provine dintr-un schimb de SMS-uri dintre cei doi protagoniști, după ce relația s-a încheiat.
În plan secundar, avem căsnicia părinților Mariei - o relație complicată din cauza alegerilor tatălui ei, și relația lui Bogdan (fratele lui Victor) cu Andrada, un cuplu ciudat, în care ambii sunt toxici unul pentru altul.
Un lucru cu care nu am fost de acord în carte a fost când Maria a exprimat, chiar din primele pagini, că "dragostea se întâmplă" și "nu e nimeni de vină". Ei bine, poate și aceasta este o cauză a eșecului, pe care nu a explorat-o, și anume că a confundat "a iubi pe cineva" cu "a avea un crush pe cineva" - crush-ul da, se întâmplă și n-ai ce să faci, dar dragostea este o alegere, care nu apare din senin, de nicăieri.
În plan secundar, avem căsnicia părinților Mariei - o relație complicată din cauza alegerilor tatălui ei, și relația lui Bogdan (fratele lui Victor) cu Andrada, un cuplu ciudat, în care ambii sunt toxici unul pentru altul.
Un lucru cu care nu am fost de acord în carte a fost când Maria a exprimat, chiar din primele pagini, că "dragostea se întâmplă" și "nu e nimeni de vină". Ei bine, poate și aceasta este o cauză a eșecului, pe care nu a explorat-o, și anume că a confundat "a iubi pe cineva" cu "a avea un crush pe cineva" - crush-ul da, se întâmplă și n-ai ce să faci, dar dragostea este o alegere, care nu apare din senin, de nicăieri.
May 5, 2022
Scrisă foarte bine. Te ține strâns legată de povestea autoarei de viață, datorită limbajului fluid folosit este greu să lași cartea din mână.
La final te lăsa cu câteva întrebări despre viața ta și cât de mult au fost părinții noștri de influenți in relațiile noastre cu alte persoane și cum o "traumă" a copilăriei poate afecta viața de adult.
La final te lăsa cu câteva întrebări despre viața ta și cât de mult au fost părinții noștri de influenți in relațiile noastre cu alte persoane și cum o "traumă" a copilăriei poate afecta viața de adult.
January 24, 2022
Între 2 și 3. Not my cup of tea.
Displaying 1 - 30 of 184 reviews